04 apr 6 Pași pentru Detoxifierea de Primăvară
Pe durata lunilor de iarnă, mulți dintre noi nu mai menținem programul de exerciții fizice sau facem alegeri alimentare mai mult sau mai puțin sănătoase. Toate acestea corelate cu temperaturile scăzute specifice anotimpului rece pot duce la răceli, gripe sau viroze. Detoxifierea ne poate ajuta organismul să-și recapete vitalitatea și să-l fortifieze. În plus, este o metodă bună de a reveni în formă pentru garderoba de primăvară.
La nivel energetic, primăvara este cel mai bun moment pentru detoxifiere. Totul pare mai ușor. Este cel mai fresh sezon, al începuturilor, al lucrurilor noi. Este momentul perfect pentru a face schimbări în stilul de viață și pentru a pune bazele unui plan de detoxifiere.
Primăvara ne încurajează să încercăm lucruri noi, să ne ținem de planuri și să ne ducem la îndeplinire obiectivele. Suntem mai deschiși, mai energici, mai entuziaști. De ce nu ar fi momentul să facem ceva și pentru sănătatea noastră?
Totuși, detoxifierea nu este o soluție pe care să o adopți o singură dată și care să aibă rezultate rapide și permanente. Pentru o stare bună de sănătate, trebuie să fii în permanență atent la dietă și la programul de exerciții fizice. În egală măsură, trebuie să ai grijă la factorii de mediu, la starea psihică și emoții. Pentru că unul dintre factorii care ne îmbătrânesc foarte mult este stresul. Care sunt cei 6 pași pentru o detoxifiere corectă?
- Adaugă o legumă verde la fiecare masă
Legumele verzi sunt pline de vitamine, minerale și o sursă importantă de fibre care te ajută să controlezi foamea, menținând senzația de sațietate. Chiar dacă nu ești fan legume, vei găsi multe modalități delicioase de a le găti și consuma. Poți începe ziua cu un smoothie verde, la prânz un humus cu salată iar seara o supă.
- 30 de minute de mișcare pe zi
Dacă ai petrecut pe canapea cea mai mare parte a timpului liber pe care l-ai avut iarna, poate fi descurajant să revii la un program de exerciții fizice. Totuși mișcarea este esențială în procesul de detoxifiere și îți va aduce un plus de energie. Este indicat ca adulții cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani să facă cel puțin 2 ore și jumătate de mișcare pe săptămână. Pare mult la prima vedere însă, defalcat, înseamnă 30 de minute pe zi, 5 zile pe săptămână.
- Du-te la somn cu 30 de minute mai devreme
Foarte puțini oameni știu că somnul este o parte importantă a detoxifierii. Dincolo de senzația de odihnă, somnul de calitate are beneficii majore. Numeroase studii și cercetări au asociat lipsa de somn cu un risc crescut de obezitate întrucât dereglează pofta de mâncare. Arielle Fierman, coach certificat în sănătate și nutriție ne spune că este indicat să nu folosim nici un dispozitiv electronic (telefon mobil, tableta, etc.) înainte cu o oră de somn. În egală măsură, recomandă să bem un ceai de plante, cel mai indicat de mușețel, pentru a ne ajuta să relaxăm sistemul digestiv înainte de culcare.
- Adaugă 2 pahare de apă în plus pe zi
Apa este cheia pentru curățarea organismului, hidratarea pielii și stimularea metabolismului. Mulți dintre noi nu respectăm recomandarea Institutului de Medicină de a consuma zilnic 2,7 litri în cazul femeilor și 3,7 litri în cazul bărbaților. Adaugă încă două pahare la consumul zilnic, unul când te trezești (dacă nu îl bei deja) și unul înainte să dormi.
- Meditează un minut în fiecare zi
Un stil de viață sănătos depinde în egală măsură de modul în care gândești. Să-ți faci timp în fiecare zi pentru a-ți pune ordine în gânduri și pentru a-ți canaliza energia te ajută să lupți împotriva stresului și să fii productiv întreaga zi. Arielle Fierman meditează dimineața pentru că o ajută să înceapă ziua. “Oricând ai nevoie de o pauză, o doză de inspirație și de calm, oprește-te, închide ochii și respiră adânc. Adesea fac asta înainte de o întâlnire importantă sau chiar în metrou.” Dacă meditația nu este potrivită pentru tine, îți recomandăm să te concentrezi asupra unor exerciții simple de resprirație sau să fredonezi un cântec liniștitor.
- Nu mânca nimic din ce nu poți pronunța
Să-ți revizuiești întreaga dietă nu e ușor dar nici imposibil. Începe cu o regulă simplă: citește ingredientele. Din lipsă de timp, sacrificăm sănătatea și alegem alimente pline de ingrediente nesănătoase. Ce poți face este să citești etichetele și să alegi doar produsele ale căror ingrediente le poți recunoaște și pronunța.